Nota analitica 7

Lecţia de rusă
Anatol Guдîm

Iată că au apărut şi primele statistici ce ne confirmă temerile privind urmările acţiunilor Gazprom-ului (noile preţuri la gaze) şi ale Rospotrebnadzor-ului (Rusia) (limitările la exportul de vinuri) pentru economia moldovenească. Gazul deţine 80% în balanţa energetică a Moldovei, iar producţia vinicolă – pînă la 30% din exportul ţării. Două puncte vulnerabile, de importanţă vitală pentru securitatea economică a ţării. 

Aşadar, rezultatele lunilor ianuarie-aprilie 2006 indică o recesiune a producţiei industriale (reducerea cu 5,9% a volumului producţiei industriale, inclusiv al industriei alimentare – cu 14%, vinicole – cu 28%; a producerii de energie electrică, de maşini, mobilă şi îmbrăcăminte), cît şi o reducere a fluxului de transport – volumul transporturilor de mărfuri a scăzut cu 21,6%. Nu-i exclus că rezultatele primului semestru ne vor arăta o poticnire a ritmurilor de creştere a PIB, dificultăţi în colectarea impozitelor de la agenţii economici în bugetul de stat şi o reducere a cererii resurselor creditare ale băncilor. Totodată, Banca Naţională a Moldovei a făcut un apel către toţi participanţii la piaţa valutară să se abţină de la speculaţii ce slăbesc cursul monedei naţionale, considerînd că creşterea instabilităţii leului, agiotajul pe piaţa valutară sînt neîntemeiate, fiind provocate în primul rînd de „unele publicaţii provocatoare şi greşite în o serie de ediţii periodice”. 

Dar nu s-a întîmplat nimic ieşit din comun. De la 1990 încoace securitatea economică a Moldovei a fost totdeauna vulnerabilă. După inerţie postsovietică, economia ei a fost legată de o singură ţară – prietenoasa Rusia – atît la capitolul importuri (24-30%), cît şi la exporturi (în unii ani de 51-60%). Conform teoriei şi practicii mondiale, acest lucru comportă riscuri. Faptul a fost menţionat foarte clar de către experţii ONU şi ai Centrului Leszek Balcerowicz (CASE, Polonia) la evaluarea urmărilor pentru economia moldovenească a crizei financiare ruseşti din anul 1998 (a se vedea analizele anilor 1998/1999 pe www.cisr-md.org). Au fost recomandate şi anumite acţiuni cu caracter structural, pe care guvernul Moldovei urma să le efectueze pas cu pas: îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional, extinderea bazei de export, diversificarea pieţelor de export, identificarea surselor energetice alternative, reforma administraţiei publice. Şi, desigur, depăşirea scindării ţării.  

Toate aceste reforme structurale ne-au fost indicate sistematic de FMI şi Banca Mondială, iar acum – şi de Uniunea Europeană. Noi le acceptam ca recomandări teoretice, dar întîrziam cronic să le aplicăm în practică. Pînă la urmă, unele le-am modificat, altele le-am imitat. Dar acum, după acţiunile A. Miller – G. Onişcenko, va trebui să ne restructurăm economia în regim de urgenţă.  

Desigur, putem spera la ajutor „din altă parte”. Ca răspuns la cursul proeuropean al Moldovei, acesta nu a întîrziat să vină: FMI a deblocat relaţiile cu Moldova (întrerupte în vara anului 2002), Clubul Creditorilor de la Paris a restructurat operativ datoriile noastre; este destul de întemeiată aşteptarea susţinerii financiare din partea Băncii Mondiale şi a structurilor Uniunii Europene. Iar vecinii regionali i-au oferit fără întîrziere Republicii Moldova atît de aşteptatul statut de membru cu drepturi depline al Pactului Stabilităţii pentru Europa de Sud-Est.  

În acelaşi timp însă perspectivele Moldovei pentru calitatea de membru asociat al Uniunii Europene rămîn a fi destul de neclare. Iar apropiata intrare a României în UE va trezi agenţii economici şi cetăţenii Moldovei la nişte realităţi mai dure.  

Acţiunile A. Miller – G. Onişcenko au adus totuşi anumite foloase. În primul rînd, pentru toţi în cele din urmă a devenit clar cît de dure sînt aceste realităţi ale independenţei, care este preţul libertăţii şi a posibilităţii de a decide independent opţiunile politice. 

În al doilea rînd, a devenit clar cît de actuală este sarcina de modernizare a economiei – restructurarea industriei, revitalizarea sectorului agrar, inovaţiile şi noile tehnologii, producţiile energoeconomice, accentul pe întreprinderile mici şi mijlocii ca unităţi mai flexibile şi care necesită un consum mai mic de energie, emanciparea sectorului bancar, încurajarea iniţiativei regiunilor orientate la autogestiune. 

Toate acestea însă depind de (în al treilea rînd) calitatea administraţiei de stat, de descentralizarea puterii şi de renunţarea la autoritarismul cu care ne-am obişnuit atît de mult în timpuri sovietice, dar ale cărui resurse deja s-au epuizat în cei 15 ani de transformare a ţării, a economiei şi a societăţii. Inclusiv în încercările de a soluţiona problema transnistreană, a cărei populaţie şi agenţi economici ar trebui să primească, în sfîrşit, semnale că interesele lor economice, sociale şi spirituale sînt luate în considerare.  

Dar cel mai mare folos de la „lecţia de rusă”, predată de rusificaţii A. Miller şi G. Onişcenko, constă în terapia de şoc: Moldova şi populaţia ei au primit neaşteptat o directivă psihologică dură – să se lase de modul de viaţă sovietic, pe care l-au dus timp îndelungat, inclusiv în perioada postsovietică. În aceiaşi timp, ar fi greşit să-i demonizăm  pe sanitarul G. Onişcenko şi pe gazificatorul A. Miller, precum şi să invocăm la nesfîrşit spusa poetului Fiodor Tiutcev „Cu mintea, nu poţi înţelege Rusia...”, etc. Rusia a fost, este şi cu siguranţă va rămîne prezentă în ţinuturile noastre – atît economic, cît şi spiritual. Şi în toate timpurile ea a avut aici interese.