Nota analitica 1                                                    CISR/ADEPT, www.e-democracy.md 

2005: Zborul la firul ierbii al economiei moldoveneşti
Galina Şelari, Anatol Gudîm

În intenţiile sale de adaptare la „independenţă” şi piaţă, economia Republicii Moldova deja şase ani la rînd (2000-2005) demonstrează o creştere, în a cărei stabilitate însă deocamdată nu prea crede nici guvernul, nici businessul, şi nici populaţia în întregime. 

De ce? Răspunsul îl găsim în rezultatele anului 2005 şi în paradoxurile creşterii economice din perioada de după criză în general. 

Aşadar, pentru prima oară în istoria noii Moldove, în anul 2005 guvernul a încheiat – în deplin consens cu Preşedintele şi Parlamentul – întregul ciclu electoral, obţinînd un nou mandat pentru patru ani înainte. Este cel de al zecelea guvern de la 1990 şi este important că, după Preşedintele V. Voronin, „actuala componenţă a guvernului nu a venit pe loc gol, cum s-a întîmplat în 2001. Solul pentru o activitate rodnică este pregătit”.[1] Mai mult decît atît, în stocurile guvernului Tarlev-2 găseşti un pachet destul de impunător de strategii pe termen mediu, inclusiv Strategia Creşterii Economice şi Reducerii Sărăciei (2004-2006) şi Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană (2005-2007). Deocamdată aceste documente sînt percepute ca declaraţii de intenţii ale Guvernului în realizarea reformelor structurale într-un spectru foarte larg de domenii. Deşi, putem să ne aşteptăm ca, în cazul în care aceste intenţii vor fi realizate, ţara noastră să poată avansa în crearea, conform aprecierilor după scara Băncii Europene de Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD), a unor premise sigure pentru o dezvoltare economică stabilă. Dar pînă atunci reformele din economia Moldovei nu par a fi convingătoare. Conform majorităţii indicatorilor, după cum vedem şi din grafic, ea se află într-un „zbor la nivelul ierbii”.

Diagrama:

Dinamica transformărilor economice în Moldova[2]

La prima vedere, pare că situaţia economică se dezvoltă cu succes: PIB şi producţia sînt în creştere, inflaţia este sub control, calitatea politicii macroeconomice este apreciată pozitiv de o serie de structuri internaţionale. Chiar şi conform statisticii arătăm destul de bine: în 2005 PIB-ul în Moldova din nou a avut un ritm înalt de creştere – 8,4% (în 9 luni ale anului), pe cînd în România şi Bulgaria acest indicator a constituit 5%, în Ucraina – 2,8%, cu media pe CSI de 6%.

Totodată, conform aprecierilor Biroului Naţional pentru Statistici, indicatorii economici ai Moldovei în 2005 sînt pe cît se poate de contradictorii:[3]

·         Producţia industrială – cu rata 6,3% (9%);

·         Producţia agricolă – 1% (3,5%);

·         Capitalul investiţional fix – 1% (11%)

·         Exportul – 10,8% (16%)

·         Importul – 30,7% (21%)

·         Inflaţia medie anuală – 11,9% (12%)

·         Salariul mediu lunar – 6,8% (12%) 

În ceea ce priveşte PIB-ul, conform estimărilor noastre, în 2005 nu s-a reuşit atingerea cotei de creştere de 7%, cum s-a intenţionat la elaborarea prognozei pe termen mediu a cheltuielilor (2006-2008). Cifra va fi mai mică şi nu va depăşi 6%. Întrebarea dacă-i mult sau puţin nu are un răspuns univoc şi necesită explicaţii. Care sînt cauzele încetinirii ritmului de creştere în comparaţie cu anul 2004? Cum să apreciem această creştere din punctul de vedere al surselor proprii şi influenţelor externe? 

În aparinţă, guvernul a încercat să redreseze situaţia în economie – au început procesele de dereglare. Între acestea – reducerea barierelor administrative pentru activitatea de antreprenoriat; perfecţionarea procesului de elaborare a bugetului şi a relaţiilor interbugetare; reînnoirea treptată a fondurilor principale, creşterea rezervelor valutare ale Băncii Naţionale, reducerea inflaţiei. A început reforma administrării publice, şi soluţiile propuse de această reformă corespund provocărilor realităţii: specificarea funcţiilor puterii executive, reducerea posibilităţilor apariţiei conflictelor de interese în departamente (lucru la care contribuie şi legea ghilotinei), lupta cu corupţia. Ca urmare, în comparaţie cu structura precedentă, numărul organelor centrale ale administraţiei publice s-a redus de la 31 (16 ministere şi 15 agenţii) pînă la 28 (15 şi respectiv 13). În plus, pregătirea regulamentelor despre ministerele şi departamentele nou-create şi reorganizate, cît şi declarata reducere masivă (pînă la 70%!) a aparatului organelor puterii de stat, după cum ne-am şi aşteptat, se cam tărăgănează şi creează destule conflicte. O situaţie complicată se menţine în sfera juridică, iar actualul nivel de corupţie în sistemul judiciar afectează atît antreprenoriatul, cît şi populaţia în general.  

Posibilităţile de consolidare a creşterii economiei prin perfecţionarea legislaţiei practic s-au epuizat: pentru toţi a devenit clar că nu este suficient să ai o legislaţie bună, ci este important ca normele ei să fie aplicate în practică. Acest lucru însă poate fi realizat doar avînd un aparat de stat eficient, o justiţie dreaptă, un sistem de ocrotire a ordinii de drept necontradictoriu şi respectat. Nici o lege nu va obţine rezultatul scontat dacă organele puterii de stat nu vor asigura aplicarea ei, iar justiţia nu va apăra cetăţeanul sau antreprenorul atunci cînd le sînt încălcate drepturile.  

Creşterea economică în Moldova este desigur necesară. Dar mai e nevoie şi de calitate. Creşterea PIB ar trebui să se manifeste şi în creşterea gradului de ocupare a braţelor de muncă, şi în creşterea veniturilor, şi în reducerea inechităţii sociale. Deocamdată însă, referindu-ne la economia Moldovei, putem vorbi doar de o creştere de restabilire, generată în special de readucerea în circuit a întreprinderilor care staţionau. De aici şi problemele cu calitatea creşterii: productivitatea muncii (valoarea adăugată brută pe o persoană ocupată în economie) demonstrează o creştere incidentă – 10% în 2005, pe cînd în 2003 şi 2004, respectiv 15% şi 11%. În acelaşi timp, numărul persoanelor ocupate în economie se reduce cu succes, iar amplasarea parţială în cîmpul muncii creşte (+ 12% faţă de anul 2004).  

Moldova este o ţară cu o economie mică şi deschisă, de aceea influenţa asupra ei a factorilor externi ai creşterii economice se face foarte simţită. Acest fapt devine clar din următoarele paradoxuri: cererea internă a Moldovei depăşeşte cu mai bine de 30% PIB-ul ţării, iar importurile depăşesc exporturile de două ori. Conform datelor Biroului Naţional pentru Statistici, în anul 2005 volumul exportului de mărfuri a fost cu 10% mai mare decît soldul balanţei comerciale. În timp ce volumul exportului declarat (conform datelor Departamentului Vamal) s-a micşorat (!) cu 5% faţă de anul 2004. O anumită doză de optimism, după o tradiţie deja stabilită, consemnează BNM: pentru prima oară, în 2005 a fost înregistrat un sold pozitiv al balanţei de servicii, lucru care compensează parţial situaţia critică a exportului de mărfuri. Acest fapt confirmă opinia că creşterea economică (consumul final al gospodăriilor de familie) este determinat în mare măsură de fluxul de bani cîştigaţi de cetăţenii moldoveni în străinătate (în ultimii ani aceste mijloace acoperă mai bine de 70% din deficitul de mărfuri şi servicii).  

În ultimul timp, devine tot mai actuală căutarea unui răspuns la întrebarea: cînd şi cît de brusc va începe să scadă acest „tsunami” al transferurilor băneşti? Şi ce se va întîmpla atunci? Majoritatea consideră că odată cu reducerea fluxului de bani de peste hotare ritmul de creştere al PIB-ului va scădea considerabil. Scenariul cel mai trist: creşterea s-ar putea transforma în descreştere. Din păcate, ne vine greu să prezicem viitorul. Acest lucru ar trebui să-l facă politica economică responsabilă. Asemenea situaţii sînt de obicei bine explicate post-factum, însă acest lucru nu este suficient pentru soarta ţării şi a populaţiei sale.  

Aşadar, chiar acceptînd faptul că „solul pentru activitatea rodnică este pregătit”, noi am început destul de timid realizarea scopului principal – schimbarea paradigmei creşterii economice. Lucru foarte evident privit de la distanţă. Astfel, în decembrie 2005 Agenţia de evaluare a reitingului Fitch IBCA încă o dată a lăsat neschimbate reitingurile creditare ale Moldovei (cele pe termen lung în valută străină şi naţională respectiv la nivelul „B-” şi „B”, iar cel pe termen scurt în valută naţională – la nivelul „B”), apreciind situaţia economică drept deosebit de complicată (migraţia masivă a muncii, baza de producţie destul de îngustă, fluxul insuficient de investiţii în economie, menţionînd în acelaşi timp calitatea înaltă a forţei de muncă). De altfel, acest reiting stabil de slab, „B-”, este determinat de nesiguranţa în relaţiile ţării cu creditorii, în primul rînd cu membrii Clubului de la Paris.  

Punctul de vedere al experţilor internaţionali este susţinut şi de populaţia Moldovei: conform unui sondaj efectuat prin Internet, realizat de Serviciul informaţional-sociologic „Opinia”, 70% dintre respondenţi consideră că situaţia social-economică din ţară în anul 2005 s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură sau a rămas neschimbată, dar continuă să rămînă proastă (aceleaşi 70%).[4] Este clar pentru toată lumea că menţinînd creşterea anuală a PIB la cota de 7%, nivelul anului 1990 va fi atins doar în 2015.

A venit timpul Guvernului să treacă de la PR-economie – domeniu în care a atins succese considerabile – la realizarea intensă a tacticii de salt social-economic, care să asigure o tranziţie la un nou model de creştere economică – de la creşterea de restabilire la cea investiţională. Şi este deosebit de important ca această tranziţie să înceapă deja în acest an. Pentru că anume în 2006 vor fi analizate rezultatele realizării SCERS şi rezultatele intermediare ale aplicării Planului de acţiuni RM-UE. A venit timpul ca intenţiile guvernului, reformele şi acţiunile anterioare să se materializeze într-o mişcare înainte a economiei.  

Părţile cointeresate – guvernul, comunitatea oamenilor de afaceri, societatea civilă şi comunitatea donatorilor – urmează să aibă următoarele priorităţi:

·         stimularea dezvoltării inovative a economiei, eliminarea „părţilor slabe” ale dezvoltării, în primul rînd ale celor cu caracter tehnologic şi de infrastructură (conform evaluărilor experţilor UNCTD, după posibilităţile inovative Moldova ocupă locul 65 din 117 ţări);[5]

·         intensificarea garanţiilor drepturilor de proprietate, inclusiv de proprietate intelectuală, cît şi continuarea privatizării şi sporirea eficienţei gestionării proprietăţii de stat;

·         ridicarea competitivităţii, inclusiv pe piaţa internă, a producătorilor autohtoni; dezvoltarea businessului mic şi mijlociu ca „rezervor” important de atragere a investiţiilor şi ridicare a gradului de ocupare a braţelor de muncă;

·         dezvoltarea regională, asistenţă pentru 10-12 oraşe care să devină nuclee de creştere a teritoriilor alăturate, crearea condiţiilor pentru stimularea oraşelor şi raioanelor la mobilizarea resurselor accesibile pentru dezvoltarea social-economică.  

La fine, am dori să reiterăm că atît în sfera economică, cît şi în cea socială este necesară crearea condiţiilor pentru ridicarea capacităţilor şi competitivităţii omului în Moldova – ridicarea eficienţei sistemelor de ocrotire a sănătăţii, de învăţămînt, de protecţie socială, de politică locativă, eliminarea sărăciei şi a inechităţii. Deocamdată însă, conform ultimului Raport al ONU Moldova a căzut şi mai jos în reitingul la indicele dezvoltării umane.