Sectiunea VIII – august 2005                                                   CISR/ADEPT, www.e-democracy.md 

Economia Transnistriei: dimensiuni regionale
Galina Şelari

Cincisprezece ani de existenţă şi dezvoltare „autonomă” a Transnistriei, reprezintă situaţia, în care făcînduşi apariţia ca fenomen al confruntării locale a Moldovei şi Transnistriei, el tot mai mult iese din cadrul relaţiilor lor bilaterale – politice, economice şi altele. 

Tradiţional, comunitatea internaţională (Europa, SUA, CSI, în primul rând Rusia şi Ucraina), participă şi încearcă să contribuie la reintegrarea Moldovei prin aplanarea politică a acestui conflict „ îngheţat”, dar totodată componentul economic, de obicei rămâne în umbră. Nu a fost o excepţie rezoluţia prin Moldova, adoptată la începutul lunii iulie 2005, de către Adunarea Parlamentară a OSCE, invocând „toate părţile cointeresate, în special parlamentul şi guvernul Moldovei, de asemenea Sovietul Suprem şi autorităţile Transnistriei şi guvernul Federaţiei Ruse şi al Ucrainei, pentru reluarea în spirit de bună voie a negocierilor serioase împreună cu OSCE în scopul căutării soluţiei urgente a problemelor, legată de statutul Transnistriei”. 

Între timp, noile invitaţii, evenimente, decizii ale ultimilor ani (2000-2004), apărute, în primul rând, spre înrăutăţirea relaţiilor economice între Moldova şi Transnistria ( aşa numitele „blocada economică”, activizarea proceselor de privatizare şi legalitatea lor din punct de vedere a Moldovei, autonomizarea infrastructurii regiunii), iarăşi în mod evident au înaintat pe prim plan componentul economic „ a problemei transnistrene”. Şi anume acest component scoate pe avan-scena această problemă a Transnistriei, îi atribuie dimensiunile regionale. 

În deosebi vom remarca faptul că relaţiile moldo-moldave (RM-RTM) în ultimii 15 ani, după anul 1990, se schimbau în diapazonul de la „faceţi ce doriţi – negociaţi cu cine doriţi” (inclusiv prin legalizarea activităţii comerţului exterior a RTM cu ajutorul ştampilelor vamale a Republicii Moldova) până la presingul regulat şi agravarea procedurilor exporto-importatoare pentru întreprinderile transnistrene. E paradoxal, dar drept punct de pornire în trecerea la confruntarea economică actuală a Moldovei şi Transnistriei a devenit discursul în 2001 a Republicii Moldova în OMC (schimbul ştampilelor vamale), dar presupusul discurs în 2005 în această organizaţie a Rusiei şi Ucrainei - ţărilor-garante, partenerilor comerciali de bază ai RM şi RTM - este privit ca factor ponderabil, ce poate grăbi obţinerea compromisului admisibil, pentru obţinerea aplanării transnistrene. Este important şi faptul că Moldova, Rusia şi Ucraina incluse în „politica noii vecinătăţi” UE, apar ca membri ai organizaţiilor regionale: cooperarea economică a regiunii Mării Negre, iniţiativa Central-europeană (Moldova, Ucraina). 

Din aceasta rezultă că nu numai Republica Moldova şi Transnistria, dar şi Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană şi SUA sunt cointeresate (sau ar trebui să fie cointeresate) în soluţionarea grabnică şi constructivă a „problemei transnistrene”. 

Această cointeresare se confirmă prin faptul că, astăzi Transnistria negociază practic cu toate ţările din CSI, cu o mare parte de ţări din Uniunea Europeană şi chiar cu Australia şi Noua Zeelandă, cu ţările africane (Algeria, Egipt, Tunis, Maroc, Africa de Sud). Regiunii „răzvrătite” i-a reuşit să stabilească relaţii destul de stabile şi sigure cu parteneri comerciali nu numai din ţările CSI (Moldova, Rusia, Ucraina), dar şi cu ţările europene (Germania, Italia şi România). Totodată, sunt găsite astfel de mecanisme, încât la îndeplinirea obligaţiunilor reciproce practic nu influenţează factorii externi şi limitele. 

În ultimii 5 ani a avut loc şi „o rupere” a exportului transnistrean în Europa, în primul rând în ţările din Uniunea Europeană, cota cărora în exportul total a RTM este destul de impresionantă: în anul 2000 – 19,3%, 2001 – 23,4%, 2002 – 34,0%, 2003 – 32,2% şi în 2004 – 33,3%. Totodată, în Republica Moldova cota exportului în ţările UE în aceeaşi perioadă a fost mai mică: în anul 2000 – 21,7%, 2001 – 21,3%, 2002 – 22,3%, 2003 – 26,7% şi în 2004 – 30,1%. Trebuie, desigur, să se ţină cont de structurile distinctive ale bazei de export a Moldovei (70% - producţia industriei alimentare şi uşoare) şi Transnistria (fabricatele de metal – 60%, maşini, utilaje, mărfuri textile). 

Situaţia geo-economică a Transnistriei (apropierea de Balcani, Dunăre şi Odesa – de Ilicevschi, unul dintre cele mai mari porturi comerciale de pe Marea Neagră) determină specificul regiunii în mod tradiţional de tranzit, dar în acest coridor de tranzit, de componentul său economic, sunt cointeresate toate ţările regiunii: Rusia – pornind de la venitul tranzitului prin el a gazului şi electricităţii (inclusiv staţia electrică din Moldova GRES, ce aparţine actualei companii „Nordic Oy/RAO ES”, Ucraina – de la producerea foarte rentabilă şi exportul fabricatelor de metal (din 2004 compania austro-ucraineană „Hares Group” este proprietara uzinei metalurgice din Moldova, Uniunea Europeană – prin Dubăsari a indicat cel de-al IX-lea coridor de transport transeuropean.  

Un alt „nod nervos”, nu mai puţin important şi foarte sensibil atât din punct de vedere economic cât şi politic, a intereselor regionale – este privatizarea transnistreană, la care tot mai mult se atrag investitorii străini şi locali (transnistreni). 

Lărgirea prezenţei companiilor străine – a noilor proprietari de întreprinderi în Transnistria – aduce un component nou şi destul de important în mozaicul situaţiei transnistrene, şi importanţa lui cu timpul numai se va mări. Acum, anume investitorii străini în afaceri contribuie la restabilirea unităţii economice a două subregiuni ale Moldovei, investind în întreprinderile cu profil pe ambele maluri ale Nistrului: Casa Comercială „Aroma” (Rusia) – industrie de producere a vinului, S.A. „Salut” (Rusia) – construcţie de aparate şi instrumente, Grupa Companiilor WJ (SUA) – producerea uleiurilor vegetale. 

Spre informaţie: din 37 de întreprinderi privatizate – obiectele „marii” privatizaţii în Transnistria, 11 – este proprietatea investitorilor externi, anume Rusia (4), ţările Uniunii Europene (4) şi SUA (2). [1]  

Businesulul Moldovei, din cauzele nicidecum economice, doar urmăreşte privatizarea, şi oficial în ea nu participă.[2] Între timp, „unirea” (participarea la concursurile de privatizare) la acest proces a subiecţilor economici (persoanelor fizice şi juridice) partea stângă ar fi putut în practică să contribuie cu reintegrarea economică, întrucât:

·         se asigură libera circulaţie a capitalului,

·         se îmbunătăţeşte prestigiul Moldovei, atât pentru populaţia din Transnistria (Moldova investeşte, dar nu „ia în mâinile sale întreprinderile cele mai prestigioase a malului stâng”[3]), cât şi pentru investitorii străini,

·         se dă posibilitatea întoarcerii businessului şi mărfurilor moldoveneşti pe piaţa transnistreană,

·         se reduce sfera folosirii schemelor - business umbrite şi criminale, adică şi proporţiile economiei umbrite în întregime.

Vom remarca de asemenea, că prezenţa investitorilor străini în Transnistria exclude şi „conflictul vamal” din cadru celui local: complicarea procedurilor exporto-importatoare se reflectă asupra tuturor întreprinderilor malului stâng.

Încă un aspect destul de important – sunt încercările diviziunii şi formării în RTM „a proprietăţii”, independentă de infrastructurile RM: transportul, inclusiv şi calea ferată, telecomunicaţiile, aprovizionarea cu gaze şi altele. 

Ineficacitatea economică a astfel de apropiere pentru ambele părţi este evidentă: resursele financiare extrem de limitate (Moldova cea mai săracă ţară din Europa) se folosesc pentru „neutralizarea” daunei de la distanţă reciprocă. Moldova – urgent restabileşte linia de cale ferată Revaca - Căinari, dar Transnistria încearcă să aranjeze circulaţia pe lotul „său” de cale ferată, şi a anunţat despre intenţiile de a-l include în programul de stat al privatizării. Totodată, compania de stat „Calea ferată a Moldovei” a terminat în anul 2004 cu pierderi, şi numai în acest an speră să se adapteze la lucru în noi condiţii. La rândul său, compania naţională de cale ferată a Ucrainei suportă pierderi destul de mari din cauza imposibilităţilor de a folosi nodul de cale ferată Cuciurgani ( în reconstrucţia tehnică a căruia partea ucraineană a investit mai mult de 2 milioane de dolari SUA. Conform aprecierilor experţilor, Transnistria nu va primi în buget aproximativ 2 milioane de dolari SUA. 

Dar pe lângă această „daună locală” importantă este încălcarea circulaţiilor mărfurilor tradiţionale de tranzit şi a nodurilor de transport regionale. Îndreptările abundente a curentelor de pasageri pe ocolite Transnistriei nu numai măreşte timpul la drum (500 km suplimentari), dar pe viitor poate să înrăutăţească destul de tare potenţialul de tranzit a întregii Moldove. Începutul deja e întemeiat: de la 1 martie 2004, trenul de pasageri Kiev-Cernovţî ocoleşte teritoriul Republicii Moldova. Nu este exclus faptul că, şi nodurile de transport din CSI vor merge spre regiunea Carpato-dunăreană şi Balcani nu prin Tiraspol-Giurgiuleşti, dar prin Ciop spre Regiunea Transcarpatică.