Sectiunea III – martie 2005

De la Acordul de Parteneriat şi Cooperare la Planul de Acţiuni
Galina Şelari

Politica nouă de bună vecinătate, identificată de Comisia Europeană în conceptul „O Europă mai largă – vecinătate: noua modalitate de evaluarea relaţiilor noastre cu  vecinii din est şi sud” (martie 2003) şi concretizată în strategia europeană de bună vecinătate (mai 2004), presupune respectarea intereselor atât ale UE cât şi ale noilor vecini. Pe de o parte există tendinţa de ameliorare a posibilelor efecte negative de lărgire pentru ţările vecine, eliminarea învinuirilor privind crearea „Europei - cetate” şi de creare în jurul CE 25/ 27 a unui „cerc de ţări bine administrate”. Pe de altă parte, această iniţiativă reprezintă invitaţia ţărilor vecine spre cooperare în baza Planului de Acţiuni, realizarea căruia trebuie să demonstreze că ţara este aptă de a coopera cu UE şi poate da dovadă de succese concrete în reforme şi administrare.

Cu toate acestea, formatul de lucru pentru Moldova rămâne neschimbat – Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) RM – UE, care stabileşte limitele, normele şi instituţiile de reglementare a relaţiilor ţării noastre cu Uniune Europeană şi ţările membre. Componenta economică a APC se bazează pe formarea şi lărgirea a 4 libertăţi economice – circulaţia mărfurilor, serviciilor, capitalului şi a persoanelor. Aceasta la rândul său va permite realizarea în practică a principalei priorităţi a politicii de bună vecinătate: o integrare cît mai completă a ţărilor din regiunea, a căror intrare în UE în prezent nu este examinată, în toate structurile unei peţi unice.[1]

Reieşind din experienţa realizării APC dintre RM – UE din 1998 până în prezent se poate face următoarea sinteză:

·         APC a jucat un rol pozitiv, fiind primul document de lucru, care oficializa în întregime relaţiile dintre UE şi Moldova;

·         Productivitatea acestuia s-a manifestat mai întâi de toate prin apropierea legislaţiei naţionale la normele UE, uşurarea accesului produselor pe piaţa europeană, consolidarea sistemului juridic, vamal ş.a. care au constituit motivul de baza pentru care Moldova a aderat la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est (PS);

·         Volumul investiţiilor străine directe în economia Moldovei la sfârşitul anului 2004 a constituit aproximativ 1 miliard USD, inclusiv din ţările UE – 40%. Sectoarele investiţiilor europene sunt: telecomunicaţiile (France Telecom), textilele (Steilmann, Germania; companiile italiene şi belgiene), industria de prelucrare a produselor din piele (Esastampa, Italia), materialele de construcţii (Lafarge, Franţa; Knauf, Germania), zahărul (Sudzucker, Germania), produsele petroliere (Mabanaft, Germania), electricitate (Union Fenosa, Spania), echipament pentru sfera serviciilor etc.

·         Monitorizarea APC se efectuează prin intermediul dialogului dintre părţi în limitele a trei instituţii: Consiliul de Cooperare, care activează la nivel de guverne; Comitetul de cooperare şi sub-comitetele acestuia care includ reprezentanţii structurilor de stat ale UE şi Moldovei, precum şi Comitetul Parlamentar de Cooperare format din membrii Parlamentului European şi al Moldovei.

Până în prezent, din diferite motive, relaţiile RM – UE, în special în domeniul economic, au evoluat nejustificat. Pe de o parte, APC, spre deosebire de acordurile Europene ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est nu au nici o direcţie clară de ţară. În 1994 acordurile analogice au fost semnate cu toate ţările CSI (cu excepţia Tadjikistanului) şi în esenţă, indiferent de deosebirile (politice, economice şi geografice) considerabile între aceste ţări, conţin setul standard de scopuri şi mecanisme de realizare ale acestora. Totuşi, APC nu prevede, chiar şi în viitorul îndepărtat, perspectivele de membru deplin în UE, şi ca rezultat, nu stabileşte priorităţile reformelor efectuate, termenelor, succesiunii şi calităţii realizării acestora. Aceasta semnifică că realizarea tuturor posibilităţilor Acordului în primul rând e legată de dorinţa şi abilitatea proprie a ţării de a realiza filozofia acordului în practica economică şi politică în mod logic şi succesiv. Atenţia (politică şi economică) principală a UE în primul rând era orientată spre procesele de transformare şi reforme în ţările membre potenţiale. Pentru Moldova acest fapt a avut un efect negativ chiar dacă dezvoltarea acesteia nu a fost mai puţin importantă decât dezvoltarea ţărilor candidate, ritmul şi calitatea proceselor de tranziţie din Moldova în mare parte rămâneau în umbră. În mare parte, în prezent relaţiile Republicii Moldova cu organizaţiile financiare internaţionale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială reprezintă criteriul de bază în evaluarea transformărilor ce au loc sau la acordarea asistenţei tehnice şi financiare.

În prezent, realizarea APC se efectuează în baza a cinci direcţii de prioritate: i) armonizarea legislaţiei, ii) sistemul vamal şi cooperarea transfrontalieră, iii) lupta contra criminalităţii, iv) însuşirea abordărilor de colaborare în limitele comerţului liber şi v) investiţii.

Să abordăm în mai multe detalii două din acestea, de o importanţă vitală pentru Moldova – comerţul şi investiţiile.

Acordul conţine o clauză extrem de importantă privind posibilitatea de aprofundare în continuare a relaţiilor Moldovei cu UE şi Europa în întregime prin intermediul creării zonei de comerţ liber (ZCL) – din anul 2002 aceasta este una din direcţiile prioritare ale implementării APC. Crearea zonei de comerţ liber dintre Moldova şi UE poate şi trebuie să devină un pas decisiv în calea integrării republicii în Europa. Evident, la fiecare etapă a liberalizării situaţia din anumite sectoare ale economiei Moldovei trebuie să fie luată în consideraţie, precum şi pregătirea  acestora pentru concurenţa liberă.[2]

Analiza oportunităţilor economice de creare a zonei de comerţ liber (ZCL) Republica Moldova, care a fost efectuat în 1999 la comanda Comisiei Europene, UE a constatat că RM nu va primi privilegiile aşteptate de la crearea ZCL din cauza imperfecţiunii condiţiilor legislative, administrative şi economice. Cu părere de rău până în prezent situaţia practic nu s-a schimbat: evaluând nivelul pregătirii republicii pentru iniţierea negocierilor privind crearea zonei de comerţ liber, Comisia Europeană a constatat: „ la momentul actual Moldova nu este pregătită să-şi asume obligaţiile privind crearea zonei de comerţ liber cu UE din cauza ne-dezvoltării mediului de concurenţă şi posibilităţilor administrative, din acest motiv UE este disponibil să analizeze noile posibilităţi pentru facilitarea accesului produselor din Moldova pe piaţa europeană în limitele oferite de OMC”.[3]

Se presupune că în aceste condiţii realizarea efectivă a acordurilor de comerţ liber cu ţările membre ale Pactului de Stabilitate (primul acord bilateral a fost semnat cu Bosnia şi Herzegovina în decembrie 2002, iar ultima – cu Bulgaria - în mai 2004) poate şi trebuie să devină pentru Moldova „şcoala” pentru viitoarea integrare de succes în piaţa europeană. Cu părere de rău totuşi utilizarea efectivă a beneficiilor comerţului liber nu întotdeauna izbuteşte: Acordul cu România a fost semnat în 1994, dar comerţul dintre aceste două ţări nu a devenit cu adevărat liber.

La momentul actual, când lărgirea UE a devenit realitate, iar instrumentele economice şi tehnice existente în republică continuă să nu corespundă în mare măsură cu cerinţele europene şi normele OMC, este necesar de realizat o muncă succesivă şi productivă în primul rând în ramurile orientate spre export pentru a menţine poziţia pe pieţele europene de export şi diversificarea comerţului exterior. Adiţional, este foarte importantă participarea deplină a Moldovei în zonele regionale de comerţ liber creată în cadrul Pactului de Stabilitate.

Asigurarea creşterii economice durabile nu este posibil fără atragerea volumelor considerabile de investiţii străine în ţară. Evident este faptul că crearea unui climat favorabil pentru investiţii reprezintă o sarcină internă în primul rând. Totuşi, luând în consideraţie importanţa acesteia, aceasta este şi o direcţie prioritară realizării Planului de Acţiuni CE – RM.

Cu părere de rău, indiferent de faptul că în termeni generali volumul investiţiilor străine directe în economia republicii creşte treptat – de al 102 milioane USD în 2001 la 123 milioane USD în 2004 – Moldova încă mai este o ţară cu cel mai mic volum de investiţii pe locuitor – aproximativ 50 USD pe an.

În Raportul privind Investiţiile Mondiale din 2004, întocmit de către Conferinţa ONU cu privire la Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), cota investiţiilor străine în totalul acumulării capitalului de bază se utilizează ca unul din indicatorii de productivitate a politicii unei ţări de atragere a investiţiilor străine. Pentru regiunea Europei Centrale şi de Sud-est acest indicator este de 25%, iar pentru Moldova – mai mult de 40%, deşi această poziţie de lider a Moldovei se explică prin nivelul foarte scăzut al PIB pe locuitor şi mărimea limitată a pieţei interne.

În Raportul UNCTAD mai sunt prezentaţi încă doi indicatori: Indicele de Performanţă a IDS (cota ţării în fluxurile mondiale de investiţii directe străine raportate la cota acesteia în PIB mondial) şi Indicele Potenţialului IDS (bazat pe factorii structurali – ritmul de creştere a PIB, PIB pe cap de locuitor, cota exportului în PIB, numărul de telefoane la 1000 de locuitori, utilizarea electricităţii pe cap de locuitor, cota cheltuielilor pentru lucrări ştiinţifice şi de cercetare în venitul naţional total şi evaluarea riscurilor). Utilizarea acestor indicatori oferă posibilitatea pe de o parte de a face abstracţie de la dimensiunile pieţei interne (Indicele de Performanţă a IDS), iar pe de altă parte, cotarea ţărilor după potenţialul din domeniul atragerii investiţiilor străine directe (Indicele Potenţialului IDS).

Conform Indicele de Performanţă a IDS, Moldova stabil face parte din grupa ţărilor cu indicatori înalţi. Aceasta semnifică că volumul investiţiilor străine atrase e mai mare decât a fost preconizat, reieşind din mărimea relativă a PIB. Conform Indicelui Potenţialului IDS, cu părere de rău, situaţia este diferită. Dacă în 1992 – 1994 acest indice a fost de 0.233 (locul 40 din 140 de ţări), atunci în 2000 – 2002 acest indicator s-a micşorat considerabil – 0.129 şi a plasat Moldova pe locul 110.

În acest mod, reieşind din evaluările indicate, dacă în anii 1992 – 1994 Moldova făcea parte din ţările lider – ţările cu „reforme corecte”, atunci în 2000 – 2002 Moldova făcea parte din grupa ţărilor care „şi-au depăşit potenţialul”. Astfel, pentru atragerea cu succes a investiţiilor străine directe, ţara trebuie să efectueze transformări structurale în economie şi să dezvolte potenţialul de producere: ţările care au efectuat reforme succesive, atrag investiţii, iar prezenţa mare a investitorilor străini accelerează procesul reformelor.

În acest sens este indicativă evaluarea rezultatelor reformelor din ultimul timp publicată anual în Raportul de către Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare privind procesele de tranziţie.[4] Comparativ cu alte ţări din regiune (ţările vecine şi principalii parteneri comerciali) reformele din Moldova sunt efectuate mai lent şi nu întotdeauna consecutive, fapt ce complică intrarea pe piaţa unică europeană şi deteriorează imaginea investiţională a ţării.

Dinamica proceselor de tranziţie[5]

Abordând perspectivele de integrare europeană a RM, este necesar de prognozat real şi preţul pe care vom fi nevoiţi să-l plătim nu numai în perioada procesului de pregătire, dar şi după primirea statutului de membru cu drepturi depline al UE. În toate ţările UE – 15 preţurile sunt în general aceleaşi. Cu toate acestea, numai aplicarea unor accize mai mari pentru produsele petroliere, ce este strict controlat, duce la scumpirea serviciilor de transport sau a serviciilor comunale. Cu atât mai mult, conform experienţei ţărilor UE – 12, la introducerea monedei unice europene preţurile se majorează încă cu 20 – 25%.

De aceea la elaborarea Programului de Stat privind realizarea Planului de Acţiuni RM – UE (scopurile şi termenele realizării acestora – intenţiile şi posibilităţile) este posibil şi trebuie de luat în consideraţie şi experienţa ţărilor UE. Chiar în anii cincizeci, fondatorii Comunităţii Europene chemau ţările europene să refuze proiectele grandioase în favoarea strategiei „lucrurilor mai mici”. Aceasta poate sta şi la baza politicii de integrare europeană a Republicii Moldova. Numai o implicare largă a participanţilor viabili, cointeresaţi inclusiv şi material, va permite realizarea apropierii cu adevărat eficientă. În cazul dat este foarte important ca consolidarea proceselor de integrare europeană de la bun început să găsească un larg sprijin social atât în procesele democratice cât şi în reformele structurale, în construcţia statului de drept se implica o parte cât mai mare a populaţiei. Calea spre integrarea europeană va fi activată numai atunci când toţi participanţii săi  - guvernul, mediul de afaceri şi societatea civilă – sunt pregătiţi pentru integrare şi aspiră la această integrare.