Sectiunea XII – noiembrie 2005                                                           

Autoreformarea guvernului
Mariana Argint

Până la finele acestui an, conform planului de activitate al Guvernului, este prevăzută examinarea Strategiei de reformare a administraţie publice centrale. Necesitatea urgentă de a elabora un asemenea document a fost întărită, în plină vară, prin decizie de Guvern (15.07.2005), iar deja la începutul lunii noiembrie, premierul Vasile Tarlev (el şi conducător al comisiei pentru autoreformarea Guvernului) s-a adresat miniştrilor, partenerilor sociali şi societăţii civile să ia parte activă la examinarea proiectului de strategie, pregătit în grabă de experţi internaţionali şi de Aparatul Guvernului. Premierul susţine că “acesta este un eveniment foarte important, atât timp cât după declararea independenţei R. Moldova nu a fost realizată nici o reformă serioasă în această direcţie. Iar toate încercările anterioare au fost nu mai mult decât cosmetice”.

O dezvăluire adevărată. Dacă examinăm nepărtinitor cauzele ritmurilor lente şi a inconsecvenţei transformărilor social-economice din Moldova, precum şi a încercărilor de întoarcere pe toate căile la metodele administrative de comandă, atunci acestea, în mare parte, pot fi explicate prin nereformarea aparatului administraţiei de stat. Acest aparat, în pofida schimbărilor particulare dese şi în pofida adaptării lucrătorilor la condiţiile de piaţă, totuşi, mai este puternic marcat de sistemul politic trecut.    

Şi aceasta în condiţiile în care după anul 1990 „cosmetica” administraţiei publice (inclusiv în baza zecilor de proiecte de asistenţă tehnică PNUD, TACIS, GTZ, USAID etc.) era realizată permanent: numărul ministerelor şi departamentelor ba era redus, ba mărit; unele servicii de stat ba erau subordonate Parlamentului (statistica, ecologia, radio şi TV, etc.), ba erau reîntoarse în componenţa Guvernului. Şi ultima acţiune, după timpul care a trecut de atunci, – în aprilie 2005 majoritatea departamentelor şi agenţiilor au fost ascunse sub „acopereişul” ministerelor. Parcă de la acesta ele au devenit mai puţine. 

Totodată, permanent de către toate guvernele, în decursul a toţi cei 15 ani de tranziţie, a fost întărită indicaţia: de a micşora numărul aparatului administraţiei de stat şi cheltuielile pentru întreţinerea lui. Iar în primăvara anului 2005, preşedintele a propus chiar reducerea cu 70% (!) a numărului angajaţilor organelor administraţiei de stat şi de a include într-o clădire (!) toate ministerele şi serviciile Guvernului… 

S-a reuşit oare stoparea creşterii Guvernului? Despre aceasta se poate  judeca doar analizând datele Biroului naţional de statistică (vezi tabelul). Şi este vorba doar indicatori cantitativi. 

Calitatea activităţii Guvernului trebuia, însă, să se manifeste în asigurarea tranziţiei spre “reforme de tip nou” (potrivit iniţiativelor preşedintelui V. Voronin), în sporirea ritmului de creştere şi modernizare a structurii economiei, în restabilirea relaţiilor cu organismele financiare internaţionale. Între timp, de exemplu, FMI este de acord, după o lungă pauză, să examineze un nou program de colaborare cu Moldova, dar numai în cazul activizării reformelor structurale, prevăzute, între altele, şi de Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS), şi de Planul de acţiuni UE-Moldova. 

Ce propune însă noul proiect al Strategiei de reformare a administraţiei publice? Textul acestuia (peste 30 de pagini) include: 

§         Cadrul conceptual ale reformei (evaluarea situaţiei, necesitatea efectuării reformei, principiile ei, practica pozitivă a administraţiei publice în ţările UE , interacţiunea dintre această reformă şi alte reforme şi planuri);

§         Scopul, obiectivele şi componentele ale reformei administraţiei publice centrale (cadrul legal, procesul decizional, managementul resurselor umane, managementul finanţelor publice);

§         Procesul de participare şi mediatezare;

§         Rezultatele scontate/ impactul implementării reformei;

§         Monitorizarea implementării reformei administraţie publice şi riscurile asociate cu aceasta.  

Impresia generală –  proiectul Strategiei de reformare a administraţiei publice este elaborat „europeneşte”, în conformitate cu principiile dreptului administrativ al Uniunii Europene. Deşi, în multe prevederi (şi textual!), acest proiect repetă capitolele analogice ale Strategiei de creştere economică şi reducere a sărăciei (mai 2004) şi ale Programului de activitate a Guvernului Tarlev-2 pentru anii 2005-2009 (aprilie 2005), în care intenţiile Guvernului de reformare a administraţiei publice, de asemenea, au fost prezentate destul de profesionist. 

A obţinut oare ţara încă o declaraţie de intenţii sau un document de lucru, implementarea căruia în practică este absolut necesară, dar arhi-complicată. Complicată deoarece modernizarea instituţiilor puterii nu trebuie să nască un nou disconfort şi riscuri pentru populaţie, business şi partenerii externi. Este pe deplin real de aşteptat şi acţiuni de sabotaj din partea purtătorilor de interese de grup. Or, birocratismul, potrivit memorabilului K. Marx, - este o formă de conducere, care funcţionând se îndepărtează de majoritatea populaţiei printr-o categorie de funcţionari profesionişti, care, treptat, schimbă interesele publice cu interesele lor de grup.       

Reforma administraţiei publice centrale, în concepţia autorilor proiectului de Strategie, trebuie să se producă în următorii trei ani. Şi ţara va obţine nu un uriaş şi scump, dar unul pe deplin european, transparent şi eficient sistem al administrării de stat. 

Totuşi, ne pune în gardă faptul că potrivit altui document, deja aprobat printr-o hotărâre de Guvern din 19 octombrie 2005 – Cadrul de cheltuieli pe termen mediu pentru anii 2006-2008 – pentru „implementarea unui nou sistem de salarizare bazat pe performanţele individuale ale angajaţilor, reţeaua tarifară unica şi diferenţierea salariilor angajaţilor între limitele unei grile largi de salarizare” sunt solicitate 3149,4 mil. lei, iar ”funcţiile respective de analiză şi reglementarea politicii de cadre pe întreg sectorul public se propun a fi atribuite unei unităţi publice centrale sau de a crea pe lângă prim-ministru un organ care se va ocupa de dirijarea şi monitorizarea procesului reformei administrării publice” (vezi Monitorul Oficial al R. Moldova, Nr. 148-150, 5 noiembrie 2005, pag. 87). 

Cercul iarăşi s-a închis: strategie – strategie, dar iar sunt necesare cheltuieli suplimentare pentru aparatul de stat şi urmează să fie creat încă un organ central! Dar cum altfel – potrivit legii lui    C. Parkinson „calitatea funcţionarilor şi volumul de lucru nu au absolut nici o legătură între ele. Numărul funcţionarilor creşte şi această creşterea nu se schimbă de la faptul că s-a micşorat, s-a mărit sau, în general, a dispărut volumul de activităţi”.