Sectiunea I – ianuarie 2005

Anul 2004: inceputul realizarii SCERS?
Vladimir Golovatiuc

Guvernul Republicii Moldova (cu ajutorul FMI şi Bancii Mondiale), in condiţiile scăderii maximale a nivelului PIB şi a veniturilor populaţiei, pentru prima dată s-a gândit la Strategia de reducere al nivelului de sărăcie în anul 1999. Anterior, Guvernul a aprobat de două ori (D. Braghiş, în decembrie 2000 şi V. Tarlev, în aprilie 2001) Strategia preliminară de reducere al nivelului sărăciei.

Deoarece înlăturarea sărăciei este imposibilă fără creşterea economică, pentru a elabora Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS) a fost necesară o perioadă de 3 ani. În rezultat, SCERS (penru anii 2004-2006) a fost  aprobată de Guvernul Republicii Moldova în luna iunie 2004, acceptată de  FMI şi Banca Mondială în toamna aceluiaşi an. În decembrie 2004 Parlamentul RM a aprobat Strategia menţionată în calitate de lege RM.

În legea stipulată (art.3), Guvernul se obligă:

„într-un termen lunar (!), din ziua intrării în forţă al legii actuale să-i pună programe economice şi sociale de dezvoltare şi planuri de acţiune în conformitate cu scopurile, priorităţile şi obiectivele menţionate în Strategie;

anual, să pună la dispoziţie Parlamentului raport despre realizările Strategiei.”[1]

Astfel,  indiferent de faptul că va oferi sau nu Guvernul Republicii Moldova darea de seamă  referitor la realizarea Strategiei (2004-2006) pe anul 2004, sunt motive de a considera anul 2004 ca început „unei politici economice noi”. De menţionat că, Preşedintele RM V.Voronin a indicat în martie 2004 că „ SCERS trebuie să devină documentul social-economic de bază al ţării  şi astfel, toate deciziile în politica fiscală, monetară şi socială trebuie să corespundă Strategiei menţionate”.

Conform rezultatelor anului 2004, Departamentul de statistică şi sociologie ca de obicei a oferit informaţii tradiţionale referitor la dinamica PIB, sectoarelor industrial şi agricol, la activitatea investiţională şi comerţul extern, inflaţie, salariu, etc. Este oare posibil, în baza acestor date, de a concluziona despre inovaţiile în politica economică? Să presupunem că e realizabil, deşi foarte dificil, deoarece statistica este contradictorie.

Astfel în 2004, PIB a constituit 32 mld. Lei ( 2,6 mld USD), fiind în creştere cu 7.3% . De remarcat că, pe parcursul anului nivelul prognozat al creşterii PIB a fost modificat de mai multe ori: de la 5% până la 8-10%.  Volumul producţiei industriale a crescut cu 6.9% (media în ţările CSI - 7%). În preţuri comparabile, producţia agricolă a crescut cu 20.4%, dar aceasta fiind în comparaţie cu anul 2003, marcat cu insucces (minus 8% faţă de anul 2002). Volumul investiţiilor a crescut cu 8% (în anul 2003 - 7%).  De asemenea a crescut exportul mărfurilor moldoveneşti cu  24.8%, în pofida acestui fapt, deficitul balanţei comerciale la fel s-a majorat cu 28,6%, atingînd nivelul de 787,9 mln. USD. Cauză fiind creşterea importului cu 26.5%.

În condiţiile majorării salariului în sfera bugetară şi a pensiilor, de asemenea fluxul considerabil de valută, una din cele mai dificile probleme ale anului a fost inhibarea cresterii inflaţiei. Parametrul planificat s-a situat la nivelul de 10%, efectiv inflaţia atingîng 12.5% ( 15.7% în anul 2003). Acest fapt poate fi considerat ca succes, luând în consideraţie că pe parcursul anului 2004 Banca Naţională a Republicii Moldova a procurat de la băncile comerciale valută străină în suma de 280 mln. USD, lansând în circulaţie mai mult de 3.4 mld. Lei. Aceasta constituie 40% din volumul total al masei monetare (M3) pentru începutul anului 2004 sau 60% din masa monetară în moneda naţională (M2). Creşterea lichidităţii în MDL în cantităţi atât de mari provoca intensificarea proceselor inflaţioniste, dar datorita măsurilor Băncii Naţionale de sterializare a lichidităţii excesive, a fost posibil de ţinut situaţia sub control, în orice caz, în 2004.

Totodată, se creează o situaţie paradoxală. Dintr-un punct de vedere, pentru efectuarea modificărilor structurale în economia ţarii şi atribuirea creşterii economice un caracter mai stabil, businessul simte o necesitate de resurse creditare considerabile. Din alt punct de vedere, în sistemul bancar sunt resurse financiare, care nu se utiliziază eficient. Profitabilitatea hârtiilor de valoare de stat (HVS), plasate de către Ministerul Finanţelor, a remarcat o scădere de la 19.7% în noiembrie 2003 până la 14.9% în aprilie 2004, şi pînă la 8% la finele anului. În ianuarie 2005, Profitabilitatea a înregistrat nivelul de 6,8% şi a scăzut până la 2.3%  la licitaţia din 15 februarie a.c. Astfel, se observă că „reţelele comunicative” sunt întrerupte: pieţele creditare şi de depozite, în valută străină şi  în lei – funcţionează separat şi, de fapt, nu există nici o legătură între ele, fiind necaracteristice economiei de piaţă. Să presupunem că participanţii pieţei, în cazul dat sunt băncile, cunosc faptul că persistă metodele directive şi administrative de dirijare a economiei, inclusiv a sistemului bancar şi acest caz ei nu se vor grăbi să plaseze resursele libere în credite, dar vor investi în hârtiile de valoare de stat lichide, care în caz de necesitate vor putea  fi uşor realizate şi în aşa mod să îndeplinească consecutivul obiectiv administrativ cu scopul creditării un oarecare sector economic sau proiect.

Tradiţional, BNM rămâne a fi cel mai puternic jucător în economia de piaţă al Republicii Moldova, dar şi în acţiunile sunt probleme. În anul 2004, masa monetară a crescut de la 8.5 mld. lei până la 11.7 mld. Lei, sau cu 37.7%, iar volumul banilor în numerar – de la 2.7 până la 3.4 mld. lei, sau cu 35%. Nivelul de monetizării economiei, ce caracterizează îndestularea economiei cu mijloace băneşti a crescut de la 31% în 2003 până la 36.6% în 2004.

Concomitent, relaţiile dintre întreprinderi şi bănci sunt destul de încordate. Resursele băncilor comerciale cresc, în timp ce creditarea economiei se promovează mai puţin activ.  Volumul depozitelor a crescut cu 2.3 mld. lei, iar a creditărilor - cu 1.4 mld. lei. Pe fonul creşterii creditelor acordate de către băncile comerciale în lei cu 25.2%,  s-a înregistrat o creştere de 54% al depozitelor atrase în lei, inclusiv şi depozitele la termen respectiv cu 75%. Astfel, dacă în anul 2003 băncile aveau probleme privind lichiditatea în lei, atunci în anul 2004 situaţia este inversă, înregistrând-se lichiditate excesivă şi ca consecinţă a acestei situaţii este problema de utilizare efectivă a resurselor bancare.

În general, rezultatele anulului 2004 par a fi optimiste. Întradevăr, al cincilea an consecutiv, s-a înregistrat creşterea PIBului, considerabil a crescut exportul, s-a mărit volumul de investiţii; în condiţiile unui imens flux de valută în ţară, s-a reuşit reţinerea inflaţie şi asigurarea creşterii veniturilor reale  ale populaţiei. Mai mult decât atât, în rezultatul creşterii masei monetare a crescut nivelul de monetizare al economiei şi dimensiunile ei de creditare. Deasemenea, ce este important, au crescut rezervele valutare a BNM cu mai mult de 55%, atingînd  suma de 470.2 mln. USD,inclusiv 126 mln. USD creditele obţinute de la FMI.

Semnificativ este că pe parcursul anului şi spre finele lui, Preşedintele RM insistent menţionează necesitatea asigurării unei noi calităţi de creştere, astfel exprimînd nesatisfacţia sa referitor la rezultatele obţinute – şi sunt motive.

Produsul intern brut (PIB) – fiind considerat indicatorul de bază – s-a mărit până la 7,3%, sau 4,4 mln lei, din care 3,9 mln. lei (88%) sunt asigurate de creşterea consumului final de către gospodării casnice şi care la rândul său este condiţionat de mărirea veniturilor disponibile al populaţiei. Conform statisticii, în al III-lea trimestru 2004, venitul mediu lunar pe cap de locuitor a crescut cu 14.5% în comparaţie cu semestrul  III, anul 2003. Consecutiv, „alte venituri” din componenţa venitului disponibil s-a mărit cu 59.4%. Fiind format din încasările băneşti ale cetăţenilor ce lucrează peste hotare, s-a obţinut 78% a creşterii venitului disponibil şi a asigurat o creştere a consumului final, iar pe baza la aceasta – majorarea PIB-lui.  Acest lucru a fost recunoscut şi de către misiunea FMI, în octombrie 2004: „ în general, creşterea economiei este determinată de sporirea consumului, care provine din intrările băneşti de peste hotare”.

În principiu, Guvernul Republicii Moldova este de acord cu această părere, menţionând în SCERS: „în ultimii ani, creşterea economiei, în mare măsură se bazează pe exportul forţei de muncă. Veniturile provenite în urma lucrului cetăţenilor de peste hotare  stimulează sporirea consumului intern… Se aşteaptă o implementare de trecere de la modelul de creştere, bazat pe fluxul de venituri al imigranţilor şi consum,. La modelul creşterii echilibrate”.

Dar nu a fost cazul de a simplifica situaţia. Considerăm că însăşi faptul că creşterea de bază al PIB-lui este condiţionată de sporirea consumului final nu este o caracteristică negativă al creşterii economice. Scopul nostru este de a constitui o economie social-orientată şi este acceptabil acel model economic de dezvoltare, care contribuie la creşterea bunăstării cetăţenilor noştri. Dar problema, după părărea noastră, constă în altceva.

Dintr-un puncte de vedere, transferurile băneşti primite de către cetăţenii Republicii Moldova din partea rudelor ce lucrează peste hotare, provoacă creşterea cererii de mărfurii de consum şi servicii. Conform aprecierilor, volumul total de valută încasat în anul 2004, a constituit 1 mld. USD. Practic, aceasta constituie 70% din producţia industrială din ţară, aproximativ 100% din producţia agricolă, în jur de 70% din comerţul total cu amănuntul, inclusiv şi comerţul neorganizat, depăşînd de 9 (!) ori stocurile de mărfuri în comerţ.

Este evident, că posibilităţile economiei naţionale nu permite, în măsură deplină, satisfacerea cererii de consum sporite, din punct de vedere al volumului, structurii şi calităţii producţiei şi serviciilor. Dar realitatea este următoarea – un imens flux valutar în ţară, cu certitudine stimulează creşterea importului. Se observă o strânsă corelaţie între sporirea încasărilor de valută şi creşterea importului.  Astfel, în anul 2004, fluxul valutar a sporit cu 300-400 mln. USD şi importul - cu 370 mln. USD. Aşadar, cererea de consum, la baza căreia se află încasările de valută de peste hotare, se transformă în cererea de import.

În legătură cu aceasta, afirmaţia unor experţi referitor la faptul că „marea majoritate din aceste sume de bani sunt orientate spre acoperirea deficitului deficitului comercial” este incorectă. Ei interpretează balanţa comercială ca primară, iar fluxul valutar din străinătate, ce formează cererea la import, acoperă doar breşa apărută. De fapt, masa monetară primită de peste hotare, ne găsînd oferta corespunzătoare din partea economiei interne, formează cererea de import şi, astfel, o condiţionează. Importatorii prognozează cererea de solvabilitate şi se orientează într-acolo unde ea există şi este în creştere. Este o manifestare benefică. Ce ar fi fost cu inflaţia şi preţurile în Moldova dacă importul nu ar fi crescut în ultimii 6 ani cu 700 mln. USD?

Creşterea economică din Moldova este în strânsă legătură cu consumul, în timp ce unii experţi urmăresc în aceasta trăsăturile de instabilitate, având în vedere disperarea şi insuficienţa de prognozare al acestui factor. Recunoscând că modelul economic, fondat pe fluxurile veniturilor provenite din munca proprie al cetăţenilor din Republica Moldova din străinătate, nu înlesneşte creşterea stabilă în sensul deplin, şi totuşi presupunem că esenţa problemei este alta.

Dacă, pur şi simplu, extrapolăm tendinţa formată, ajungem la concluzia că economia Moldovei va căpăta caracterul economiei de consum, iar  aceasta va fi ca o „cantină enormă”, în care toate felurile de mâncare vor fi importate sau cel puţin vor fi aduse în formă de semifabricate. Este clar, că e o cale înfundată pentru ţară. Creşterea consumului final din contul măririi importului fără schimbări considerabile în cadrul economiei interne şi  creşterea exportului, duce la sporirea deficitului comercial, iar aceasta din urmă scade PIB, creat în economia naţională. 

Astfel, dintr-un punct de vedere – consumul final intensifică creşterea PIB; iar din alt punct de vedere – prin intermediul creşterii importului şi al deficitului comercial respectiv, scade volumul PIB-lui. Începînd cu anul 2000, deficitul balanţei comerciale a constituit în mediu 28%; iar în ultimii doi ani – practic o 1/3 din PIB. Astfel, depăşirea importului asupra exportului diminuiază PIB-ul creat în economia internă respectiv cu 30%.

Se formează o situaţie paradoxală. Cetăţenii Republicii Moldova, ce lucrează peste hotare, nu numai participă la formarea PIB-lui altor state, dar şi transferînd bani rudelor sale din Moldova reduc în aşa mod PIB ţării natale.

De aici rezultă, că problema nu constă în fluxul de valută ca atare, dar în limitarea producţiei  interne, în lenta reformare şi restructurare al economiei, în monostructura exportului moldav şi insuficienţa de investiţii.

Ar fi fost naiv de presupus că valuta încasată în Moldova este uşor de transformat în investiţii. Încă la începutul anului 2004, ministrul economiei M.Lupu a menţionat că însăşi dacă în acest an vom primi „1 mld. USD de la gastarbaiterii moldoveni – aceasta nu va fi un factor care va determina volumul de investiţii în economie”.

În Rusia, care de asemenea posedă un flux important de valută, are situaţia similară după caracter şi diferită după sens cu a noastră. Acolo, creşterea valutei încasate în ţară e rezultatul conjuncturi agreabile al pieţelor mondiale de petrol, iar beneficiarii (cei ce obţin valuta) constituie câteva zeci de companii ruseşti de export. Guvernul a creat fondul de stabilizare, în care se acumulează valuta din rezultatul vinderii petrolului la un preţ superficial, şi acest surplus de masă monetară nu influenţează negativ nici asupra inflaţiei, nici asupra balanţei comerciale.

În Moldova situaţia este alta: cei ce primesc banii din străinătate sunt mii de familii. Desigur, suma de 1 mld. USD este destul de impunătoare. Însă, dacă de luat în consideraţie că aceste familii se evaluează de a fi 300.000, atunci la fiecare în parte îi revine cel puţin 200-300$ lunar – dar dacă estimăm faptul că aceşti bani poartă un caracter de consum (pentru mâncare, tratament, învăţământ, procurarea de locuinţă, etc.), atunci este evident că nu pot fi consideraţi ca resurse investiţionale.

Din teoria şi practica macroeconomică, e cunoscut faptul că absolut de loc nu este important cum, prin ce modalitate şi prin intermediul căror canale aceşti bani au apărut în economia ţării. Important este că ei sunt. Fiind folosiţi pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor, apoi prin intermediul diferitor mecanisme de transferare a capitalului, se vor concentra şi vor lucra în acel sector, în care statul a creat condiţii favorabile de dezvoltare.

Actualmente, problema primordială al Moldovei constă în îmbunătăţirea relaţiilor dintre stat şi business; în acceptarea faptului că sectorul privat joacă rolul de lider în renaşterea economiei şi lărgirea gradului de ocupare al braţelor de muncă, iar statul – în ameliorarea calităţii de administrare; în fondarea unei confortabile ambianţă juridică  - cât pentru business, âtît şi pentru populaţie, la fel şi al unui sistem judecătoresc efectiv, infrastructuri sociale şi sistem social de ajutor după necesitate.