Sectiunea VIII – iulie 2004                                             CISR/ADEPT, vezi: www.e-democracy.md

Ecoul crizei pâinii
Anatol Gudim

Circumstanţele bulversante ale crizei de pâine din anul 2003 sunt încă vii în memoriile noastre: recolta redusă, reacţia încetinită a Guvernului, „mafia pâinii”, creşterea bruscă a preţurilor pâinii – 39,8% într-un singur an, acţiunile grăbite, dar prea târzii ale Parlamentului, Guvernului  şi ale agenţilor economici referitoare la importul grâului. S-ar fi părut că situaţia este luată sub control. Consiliul Suprem de Securitate dirijat de Preşedintele Republicii Moldova, dl. Vladimir Voronin, a analizat de două ori circumstanţele situaţiei (28.02.2004 şi 27.04.2004) şi a cerut Guvernului „de a lua măsuri care nu ar permite repetarea crizei de pâine, de a trage la răspundere vinovaţii şi de a stabili un control rigid asupra agenţilor economici care lucrează în aceasă sferă.”[1]  

E cert de menţionat că preţurile pâinii, indicatorul principal, în prima jumătate a anului 2004 au fost stabilizate (în % faţă de preţurile înregistrate în decembrie 2003)[2]:

Acest fapt este benefic în special pentru cei săraci (circa 40% din populaţie) care cheltuie partea cea mai mare din veniturile lor pe produsele alimentare.  

Noutăţi neaşteptate 

Deodată, în iulie, într-un mod surprinzător pentru toţi, în mass-media a avut loc o erupţie de informaţii destul de îngrijorătoare de pe „frontul pâinii”:

• la întrunirea Consiliului Municipal Chişinău, primarii unor localităţi din jurul capitalei (Cricova, Sângera, Ciorescu) au menţionat că sunt înregistrate „rânduri enorme la pâine”  şi o insuficienţă a „pâinii ieftine”, consumatorii majoritari ai căreia sunt pensionarii şi familiile financiar vulnerabile;
• fiind o întreprindere de stat, „Franzeluţa S.A.”, monopolistă (circa 90%) în producerea pâinii în municipiu, în pofida recomandărilor guvernului, a redus de două ori (până la 20%, în loc de 35-40%) cota producerii „pâinii ieftine”, deoarece, doar în luna mai, prejudiciile întreprinderii cauzate de producerea acestui tip de pâine au constituit 1,6 mln. lei;
• a început secerişul şi producătorii grâului (recolta prognozată fiind una bogată, de 700-800 mii tone) sunt preocupaţi de realizarea lui. Deocamdată, Guvernul a declarat că „în timpul apropiat va anunţa condiţiile de cumpărare a grâului alimentar şi intenţionează sa procure cereale direct de la producători la un preţ ce ar lua în consideraţie atât cheltuielile cât şi profitul”[3]. Ministerul Agriculturii consideră ca acest preţ va constitui circa 1,8-2,0 MDL/kg grâu;
• între timp, ţara vecină, România, care de asemeni prognozează o roadă bogată, a impus asupra acestui produs o taxă vamală de 25%, argumentând aceasta prin necesitatea de a proteja piaţa lor internă de grâul ieftin din Moldova, Ucraina şi Rusia.[4]

Acţiunile autorităţilor statale 

Criza de pâine din anul 2003, ameninţând securitatea alimentară a ţării, după cum e bine cunoscut, a tulburat puternic întregul aparat statal. Trăgând învăţăminte din cele întâmplate, Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul au întreprins un şir de acţiuni puţin comune pentru reglementarea situaţiei de pe piaţa de cereale şi pâine. Printre acestea putem menţiona:

• decizia Consiliului Suprem de Securitate al ţării privind monitorizarea pieţii de cereale şi pâine, stabilirea controlului preţurilor şi a importatorilor în scopul eliminării schemelor criminale cu participarea a numeroşi intermediari;
• Parlamentul a prelungit termenul scutirii de VAT şi taxe vamale asupra importului grâului, precum şi asupra secarei, ovăsului şi porumbului până la 1 septembrie 2004;
• Guvernul a redus preţul pâinii produsă de „Franzeluţa S.A.” în medie cu 10-12% începând cu 1 mai 2004 (în luna noiembrie a anului 2003 întreprinderea l-a mărit cu 46%). Concomitent, a fost elaborat un program de prevenire a falimentării acestei întreprinderi prin compensarea achiziţiilor de cereale din rezerva statală şi restabilirea mijloacelor circulante pierdute;
• realizând controlul importului, totuşi, în prima jumătate a anului 2004, în locul celor 115 mii tone de grâu anticipate, au fost importate doar19,4 mii tone; însă a fost importată multă făină - 46,2 mii tone. A fost organizat un tender (câştigătorul - „Moldova Druck” S.A.) pentru a delivra în Moldova 12,5 mii tone de grâu din Canada şi America Latină la prţeul de 164,0 USD/tonă până la portul Iliceovsk (Odesa), plus încă 20,0 USD/tonă pentru transportul acestuia până la elevatorul din Floreşti;
• Procuratura a intentat 8 procese penale în legătură cu încălcările de care este acuzată „Franzeluţa S.A.” şi au fost reziliate contractele dubioase ale acestei întreprinderi cu firmele intermediare.

Sunt oare aceste acţiuni suficiente? Garantează ele oare că aceste greşeli şi abuzuri de pe piaţa grâului şi a pâinii, inclusiv cu participarea funcţionarilor corupţi, nu se vor mai repeta? 

Sunt necesare transparenţa şi concurenţa 

După cum se poate de văzut, deocamdată, reacţia autorităţilor la criza de grâu şi pâine - 2003 s-a manifestat, cu preponderenţă, prin acţiuni administrative şi organizaţionale. Pentru transparenţa şi concurenţa mediului de piaţă, aceste acţiuni sunt, în mod evident, insuficiente. 

Piaţa de cereale în Moldova are o tendinţă de creştere. În prezent, peste 60% din terenurile arabile sunt ocupate de culturi cerealiere şi în anii cu roadă bogată exportul de secară şi porumb depăşeşte 1/3 din exportul total al producţiei de culturi vegetale. Totuşi, o bază stabilă de drept a acestei pieţi deocamdată lipseşte.  

Deja avem legi exotice „Cu privire la Vin”, „Cu privire la Nuci”, dar nu există o lege „Cu privire la cereale şi piaţa cerealelor”. Cu toate acestea, anume aşa o lege, după experienţa Rusiei, Kazahstanului, Ucrainei, României şi Ungariei, trebuie să reglementeze: subiecţii pieţii de cereale; sprijinul statal al producţei şi prelucrării cerealelor; formarea şi utilizarea resurselor cerealiere; controlul calităţii cerealelor; păstrarea cerealelor; organizarea achiziţiilor de cereale pentru rezerva de stat; crearea fondului de intervenţii pentru stabilizarea preţurilor; operaţiile de export-import. Stricta executarea a acestei legi ar mări transparenţa şi ar limita voluntarismul în această sferă. 

Sunt actuale şi alte probleme care necesită o soluţie. Va fi oare introdus, conform experienţei Ucrainei şi Kazahstanului, mecanismul achiziţiilor de stat ale cerealelor de la ţărani cu gaj? Vor fi oare ameliorate standardele serviciului financiar şi deservirea informaţională a pieţii cerealelor? În ce măsură este justificată din punct de vedere economic menţinerea situaţiei monopoliste a „Franzeluţei S.A.” în producerea pâinii? Din ce cauză nu s-ar introduce compensaţii pentru pâinea destinată familiilor financiar vulnerabile în locul producerii populiste, dar neprofitabile pentru stat, a pâinii „ieftine” pentru toţi? 

Toate aceste soluţii fac parte din arsenalul relaţiilor de piaţă. Până când nu le vom transpune în realitate, va fi actuală dezolanta constatare: „roada cerealieră săracă este o nenorocire, dar şi cea bogată este o povară”.