Sectiunea XIV – decembrie 2004

Noul Program de Bună Vecinătate: Moldova – Uniunea Europeană
Anatol Gudîm

Lărgirea Uniunii Europene prin aderarea a zece ţări în 2004 – de la ţările baltice la Nord spre Cipru şi Malta în regiunea Mediterană (în prezent UE-25) a creat noi provocări atât pentru UE cât şi pentru noile ţări vecine. Opinia sa privind această situaţie UE şi-a exprimat-o prin conceptul „O Europă mai largă – Strategia de Bună Vecinătate”[1]. Această strategie nu exclude viitoarea lărgire, dar oferă prioritate „Consolidării interne şi încercuirii de către ţări bine administrate”. Noii vecini includ patrusprezece ţări, majoritatea din care sunt situate în regiunea Balcanică şi Mediterană şi şase ţări din fosta Uniune Sovietică. Acestea sunt Ucraina, Moldova, Belarus şi trei ţări din Caucazul de Sud, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. La moment trei din aceste ţări – Moldova, Ucraina şi Georgia aspiră să adere la UE.

Alegerea Europeană a Moldovei

Prima decadă de la proclamarea independenţei, Moldova s-a dedicat creării statale, tranziţiei la democraţie şi economia de piaţă, stabilizarea macroeconomică şi prevenirea tendinţelor separatiste (Transnistria, Gagauzia). Aceasta în primul rând a necesitat stabilirea relaţiilor constructive cu ONU şi organizaţiile financiare internaţionale, precum şi cu Rusia care domina în regiunea ex-sovietică.

În acelaşi timp, datorită poziţiei sale la răscrucea dintre Europa Centrală, Balcani şi CSI şi fiind o ţară cu o etnie predominat latină, rădăcinile sale istorice şi culturale comune cu ţările din Europa de Sud-Est, şi în special cu Romania, Moldova similar ţărilor baltice a fost mai mult predispusă de a se „întoarce” în Europa decât alte republici post-sovietice. Primii paşi în această direcţia au fost următorii:

·         Ascensiunea Moldovei – prima din ţările CSI – în Consiliul Europei (1995);

·         Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova (1998);

·         Aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului (2001);

·         Aderarea la Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est (2001);

·         Elaborarea Conceptului Integrării Europene a Republicii Moldova (2003);

·         Aprobarea Planului de Acţiuni UE - Moldova de către Comisia Europeană şi Guvernul Moldovei (2004 - 2005).

După cum putem observa, progresul Moldovei în direcţia Europei nu a fost atât de dinamic şi productiv cum a fost cel al altor ţări din Europa Centrală. Pe parcursul acestor ani UE a clasat Moldova fără să-i acorde speranţe dar nici refuz. De fapt, în timpul acestei perioade, Moldova balansându-se între UE şi CSI, s-a situat într-o zonă geopolitică instabilă, urmând principiul „noi trebuie să fim pretutindeni unde este avantajos pentru noi”. Această poziţie poate fi explicată în mare măsură prin argumente economice. CSI, în special Rusia, este principala piaţă de export, pe care Moldova se bazează complet când vorbim despre importurile energetice. Adiţional, companiile din Rusia (în sectorul energetic, inginerie şi al vinificaţiei) sunt principalii investitori din Moldova, inclusiv Transnistria.

În 2003 conducerea Moldovei a luat o poziţie mai explicită ce ţine de apropierea către UE: ”Republica Moldova a declarat calea integrării europene ca principala strategie naţională a statului. Suntem conştienţi de cât de dificilă şi importantă este această cale, dar în acelaşi timp anunţăm că aceasta este o decizie internă politică şi economică a Moldovei în primul rând”[2].

Avantajele moldovei în apropierea la UE se află în sectorul politic, economic şi social. Din punct de vedere politic aceasta înseamnă stabilitatea democraţiei, ridicarea securităţii statului şi a cetăţenilor. Din punct de vedere economic aceasta înseamnă eliminarea „sindromului economiei periferice”, o creştere a competitivităţii ţării şi perspectiva de acces lărgit pe piaţa UE, lărgirea accesului la fondurile de dezvoltare, investiţii şi noile tehnologii. Aspectul social semnifică armonizarea sistemului de învăţământ, sănătate şi protecţia mediului, accesul la informaţie şi protejarea drepturilor omului cu standardele europene. În final, atât pentru Moldova, cât şi pentru UE, soluţionarea constructivă a conflictului Transnistrean, unicul „conflict îngheţat”  la hotarul de est al UE este de o importanţă considerabilă.

Transformarea economiei în forţă motoră

Poziţia Moldovei ca o ţară vecină a UE în mare parte va depinde de bazele sociale şi economice care vor fi create prin intermediul politicii economice aplicate de către ţară. Această sarcină a fost complicată prin faptul că în perioada de tranziţie, Moldova a suferit cea mai acută recesiune economică din ţările post-sovietice (2/3 din PIB), în prezent fiind o ţară divizată (aproximativ 30% din potenţialul său industrial se află în Transnistria) şi pe neaşteptate pentru populaţia sa, Moldova a devenit cea mai săracă ţară din Europa.

Procesul de transformare a economiei poate fi divizat în două perioade: radicală şi gradualistică. În prima perioadă (1991 - 2000) s-a acordat prioritate liberalizării economiei, în timp ce în a doua perioadă (din 2001) s-a remarcat o consolidare a rolului statului în stimularea creşterii economice. Trecând peste criza şi stabilizarea depresivă, în 2000 economia ţării a depăşit „punctul de ne-reîntoarcere” şi în ultimii cinci ani a început să genereze o creştere economică moderată (6-7% anual), care este comparabilă cu media creşterii PIB în CSI, dar este mai redusă decât în ţările vecine – România şi Ucraina (2004).

În prezent, există destule semnale precum că economia Moldovei în mare parte s-a adaptat la condiţiile de piaţă. O mare parte din PIB (mai mult de 70%), producţia industrială şi din agricultură, construcţiile, precum şi serviciile (inclusiv transportul şi telecomunicaţiile) sunt prestate de către sectorul privat. Rata şomajului (conform metodologiei BIM) este stabilită la nivelul 6 – 7 %. Veniturile şi consumul gospodăriilor continuă să crească. Cota populaţiei cu venituri mai mici de 2,15USD pe zi s-a micşorat cu aproximativ 40% în 2004. Important este faptul că aceste schimbări au avut o influenţă pozitivă asupra dinamicii Indicelui de Dezvoltare Umană folosit de către ONU. În 1990 IDU pentru Moldova a fost de 0,736 şi s-a micşorat la 0,673 în 2000. Totuşi, în ultimul timp s-a înregistrat o creştere a IDU până la 0,700 în ultimii ani.

În acelaşi timp, un set de probleme care necesită soluţionare au devenit mai evidente: îmbunătăţirea calităţii creşterii economice, crearea unui mediu atractiv pentru antreprenoriat şi investiţii, reducerea migraţiei masive a forţei de muncă, orientarea asistenţei sociale spre cei mai săraci, ridicarea gradului de guvernare şi opunerea „preluării” statului de către unele grupuri de afaceri, care alimentează corupţia în sistemul administrativ. Aceste probleme nesoluţionate şi viteza înceată a reformelor reţin modernizarea economiei, promovarea competitivităţii şi realizarea dezvoltării socio-economice durabile.

Realităţile anului 2004

Examinarea unui set de indicatori a demonstrat că anul 2004 a fost un an de succes pentru Moldova:

·         Creşterea PIB de 7,3% şi 33,2% sau o treime în 2000 – 2004, ceea ce e destul de mult;

·         Încasările bugetului consolidat s-au majorat cu 13,6%, ceea ce (împreună cu împrumuturile din rezervele Băncii Naţionale) a permis Guvernului să micşoreze datoria externă cu 12,1% şi să majoreze pensiile şi salariile celor angajaţi în sfera bugetară;

·         O dinamică mai echilibrată a agregatelor monetare. Suma creditelor oferite de către bănci s-a majorat cu 22%, iar baza de resurse din sistemul bancar sub formă de depozite atrase s-a majorat cu 39%;

·         Ritmul de creştere a investiţiilor în capital fix a avut tendinţa de a depăşi creşterea PIB. Principalele surse de investiţii sunt fondurile agenţilor economici şi a populaţiei (65%), precum şi investiţiile străine (20%). 74% din investiţii au fost folosite în unităţile de producţie;

·         Volumul exporturilor a depăşit 900 mil. USD, ceea ce este mai mult decât a fost înregistrat în anii precedenţi ai perioadei de tranziţie. Orientarea pro-UE a exporturilor s-a accentuat: 1995 – 12%,1999 – 21%, 2003 – 26,6% şi 2004  – 30,0%. 10,8% din exporturi au fost în ţările Europei Centrale şi de Est;

·         Rezervele monetare ale Băncii Naţionale s-au majorat de 1,6 ori (până la 470,3 mil. USD);

·         Salariul real lunar s-a majorat cu 10,2%;

·         Revitalizarea situaţiei demografice din ţară: rata natalităţii continuă creşte iar rata de morbiditate descreşte.

Majoritatea acestor tendinţe au fost pozitive în decursul ultimilor cinici ani. Aceasta a dus la majorarea optimismului social. În acelaşi timp, în Moldova are loc o balanţă schimbătoare a circumstanţelor pozitive şi negative din economie (vezi graficul 1), care s-au manifestat prin realităţile din 2004:

·         Economia s-a restabilit în mare parte datorită sectorului agricol, conjuncturii favorabile de pe piaţa externă şi creşterea consumului intern, finanţate de către remitenţe şi semnificativele creşteri ale salariilor;

·         Marea parte a creşterii PIB din 2004 s-a datorat agriculturii şi industriei alimentare – sectoare de dezvoltare instabilă. Produsele alimentare au constituit 60,8% din exporturi, inclusiv alcoolul – 28,3%, care au o cotă mai mare decât cea a industriei constructoare de maşini şi produsele industriei uşoare (26,1%);

·         Crearea noilor locuri de muncă nu a avut un efect semnificativ asupra ratei şomajului (7,1% în 2000 - 2004). Aproximativ 300 000 de persoane au părăsit ţara, ceea ce reprezintă 20% din populaţia economic activă;

·         Lipsa cronică a investiţiilor reţine reconstrucţia potenţialului industrial şi infrastructură (sectorul energetic, drumuri şi transport, aprovizionarea cu apă, etc.);

·         Deficitul balanţei comerciale a atins proporţii periculoase. În 2004 importurile au fost de 1,8 ori mai mari decât exporturile – ţara a ajutat producătorii din alte ţări;

·         Rata inflaţiei de 12,4% (media anuală) a fost cea mai mare din 2000, astfel micşorând eficienţa politicii sociale.

Problema calităţii şi durabilităţii creşterii economice a devenit tematica principală a discuţiilor politice din 2004. Preşedintele la fel a contribuit la aceasta, înaintând sarcina către Parlament şi Guvern de a „trece la reforme de tip nou”. În paralel cu aceasta, a fost stabilită „dezvoltarea durabilă social-orientată” ca punctul principal de referinţă a Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). S-a acceptat că „calitatea creşterii economice din Moldova este afectată de structura dezechilibrată a economiei, de exporturile mono-strucutrale, şi investiţiile mici în capital fix.  O astfel de paradigmă a creşterii economice nu acordă o bază pentru creşterea durabilă necesară pentru reducerea sărăciei ...Pentru a schimba paradigma şi calitatea va fi necesară mobilizarea noilor resurse şi factori de creştere ...[3]”

Planul de Acţiuni Moldova-UE

Moldova a fost prim ţară, conform strategiei de bună vecinătate care a semnat Planul de Acţiuni cu Comisia Europeană. Planul indică o cale spre ceea ce poate să condiţioneze Europenizarea ţării cu mobilizarea noilor factori şi surse de creştere. Următoarele cinci componente ale planului sunt prezentate mai jos:

·         Dialogul politic (democraţia şi respectarea legislaţiei, drepturilor şi libertăţii fundamentale a omului, consolidarea eforturilor de soluţionare a conflictului Transnistrean);

·         Reforme şi dezvoltare socio-economică (îmbunătăţirea bunăstării, funcţionarea economiei de piaţă, problemele comerţului, deplasarea persoanelor şi coordonarea securităţii sociale);

·         Justiţia şi afacerile interne (implementarea eficientă a legislaţiei, managementul la frontierelor, lupta împotriva crimei organizate, drogurilor, spălării banilor);

·         Transport, energetică, telecomunicaţii şi mediu (implementarea anumitor politici, măsuri şi reforme);

·         Contacte inter-personale (programe de analiză şi dezvoltare, învăţământ, cultură, cooperarea societăţii civile, precum şi cooperarea transfrontalieră şi la nivel regional).

Elementul cheie al Planului de Acţiuni UE-Moldova reprezintă componenta economică. Implementarea acestuia coincide cu Strategia de Creştere Economică şi Reducerea Sărăciei pe termen mediu, care a fost concordată între guvern şi FMI, Banca Mondială şi organizaţiile de donatori. Acest fapt măreşte şi mai mult responsabilitatea guvernului, care şi-a asumat următorii paşi:

·         Implementarea Planului de Acţiuni UE-Moldova în 2005 – 2007 şi crearea condiţiilor pentru Acordul de Asociere între UE şi Moldova;

·         Realizarea primului din criteriile de la Copenhaga (sistemul statului democratic) către sfârşitul anului 2009, şi celui de al doilea criteriu (economia competitivă de piaţă) – către sfârşitul anului 2012;

·         Finisarea negocierilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană către 2015.

Acceptând perioada de o decadă ca termen de apropiere la UE, guvernul prevede următoarele obstacole de bază: legislaţia imperfectă comparativ cu cea a UE, lipsa instituţiilor şi persoanelor adecvate, lenta implementare a celui de a-l doilea val al reformelor, şi încă ne-soluţionatul conflict Transnistrean, precum şi „poziţia nesigură a UE privind statutul Moldovei drept candidat la aderare”. Acest fapt este veridic, pentru că alegerea europeană a Moldovei trebuie să posede o perspectivă istorică.

Conceptul „O Europă mai largă – Strategia de Bună Vecinătate” şi Planului de Acţiuni UE-Moldova au contribuit la definirea mai bună a relaţiilor. Moldova trebuie să dea dovadă că este aptă de a coopera cu UE şi poate demonstra progres în guvernare şi reforme, precum şi să dea dovadă că poate să coopereze fructuos cu UE. Totuşi, Moldova necesită sprijin în această cale.