Sectiunea IX iulie 2003
Promovarea exportului:
pe hârtie
Anatol Gudîm
În conformitate
cu evaluările FMI (Clasificarea barierelor comerciale), exportul extern al
Republicii Moldova se clasează la gradul 1, aceasta fiind o categorie mai
flexibilă. Fenomenul dat poartă denumirea de comerț pe hârtie.
Însă mai există
și comerțul în practică, în desfășurarea căruia statul, prin
intermediul ministerelor, departamentelor și agențiilor impune numeroase bariere
și capcane atât oficial cât și neoficial, pentru menținerea corupției. În
vederea combaterii acestui fenomen trebuiesc luate careva măsuri.
În Monitorul
Oficial al Republicii Moldova Nr. 141-145 din iulie 2003, producătorul autohton
descoperă următorul act normativ:
DISPOZIȚIE Nr. 72-d, din 7
iulie 2003:
Atingerea unei creșteri economice durabile depinde de existența
unui mediu de afaceri care asigură lipsa oricăror bariere oficiale și neoficiale
în activitatea agenților economici exportatori. În asigurarea acestui obiectiv,
precum și întru realizarea cât mai eficientă a Hotărârii Guvernului Republicii
Moldova Nr. 478 din 22 aprilie 2003 Privind excluderea barierelor la exportul
de mărfuri, ministerele, departamentele și agențiile vor întreprinde măsurile
necesare pentru a facilita exportul și vor asigura tot suportul necesar
agenților economici exportatori. Instituțiile nominalizate, precum și angajații
acestora, se vor conduce în activitatea lor de prescripțiile normative că
decizia de a exporta, la ce preț și în ce mod, inclusiv procurarea mărfurilor
pentru export prin intermediul Bursei de Mărfuri, rămâne la discreția agenților
economici.
Prim-Ministru al Republicii Moldova
Din această
capodoperă a Cancelariei de Stat Nr. 72-d rezultă foarte clar că chiar și după
12 ani de promovare a unei economii de piață, cînd 85% din PIB este obținut pe
seama sectorului privat, nu toți funcționarii ministerelor, departamentelor și
agențiilor au înțeles că nu ei sunt cei care iau decizia de a exporta, la ce
preț și în ce mod, ci agenții economici!
Care era
conținutul Hotărîrii anterioare a Guvernului la această subiect? Cităm:
HOTĂRÂREA nr. 478, din 22 aprilie
2003
Privind excluderea barierelor la exportul mărfurilor
În scopul promovării unei creșteri economice durabile,
facilitării exporturilor de produse autohtone, prin crearea unui climat
favorabil agenților economici, eliminării tuturor barierelor tehnice la export,
precum și evitarea introducerii unor noi restricții de acest gen, Guvernul
Republicii Moldova
HOTĂRĂȘTE:
1.
se interzice ministerelor și departamentelor aplicarea oricăror
restricții instituite prin acte normative departamentale, solicitarea unor
documente adiționale celor prevăzute în actele normative ce reglementează
comerțul exterior, precum și stabilirea prețurilor indicative la export și a
altor măsuri care complică activitatea de export a agenților economici
autohtoni.
2.
se pune în sarcina autorităților publice centrale:
să revizuiască actele normative
departamentale în vederea ajustării acestora cerințelor punctului 1 al prezentei
Hotărâri și să informeze Guvernul despre măsurile întreprinse, în termen de 30
de zile;
să publice, în mod obligatoriu, în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova actele normative interne care afectează
sau reglementează regimul de comerț exterior, după coordonarea prealabilă a
acestora cu Ministerul Justiției.
3.
Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina
Ministerului Economiei.
Prim- Ministru al Republicii Moldova
Deci în
jumătate de an Guvernul a adoptat două hotărî cu conținut identic în vederea
unei singure probleme înlăturarea barierelor birocratice la promovarea
exportului.
Din păcate
aceste Hotărâri nu sunt nicidecum implementate. Vom menționa faptul că nu demult
a fost aprobată Strategia de promovare a exportului pentru anii 2002-2005
(Hotărârea Guvernului RM nr. 80 din 29 ianuarie 2002), care are ca scop înviorarea
exportului și mărirea încrederii exportatorilor în politica statului.Anterior
a fost aprobat programul Guvernului, în care era just prevăzut că exportul este
forța motorie a economiei Republicii Moldova, el fiind și principala sursă de
venituri în bugetul statului, pentru achitarea datoriei externe, etc.
Dar toate
acestea sunt
doar pe hârtie. Realitatea este aceea, că cu toate că a avut loc o
mărire nesemnificativă a exporturilor pe parcursul ultimilor trei ani, volumul
total al exporturilor chiar și în 2002 (666 mln. dolari SUA) era cu 25,2% mai
mic decât cel înregistrat pentru anul 1997, iar deficitul balanței comerciale
(exporturile fiind mai mici ca importurile) a constituit 414,2 mln. dolari SUA.
Structura și orientarea geografică a exporturilor noastre se schimbă foarte
încet. Producția industriei alimentare și a celei ușoare constituie jumătate din
volumul total al exporturilor. Tradițional, Rusia și alte state ale CSI rămân a
fi principalii importatorii de produse din Republica Moldova.
Cu toate că
comerțul cu UE e mult mai reglementat (comparativ cu cel din regiunea CSI),
volumul exportului exterior a Moldovei cu UE rămâne a fi minimal. Dacă în 1997,
exportul Moldovei în UE și Europa Centrală constituia 21,2% din volumul total de
exporturi, în 2002 constituia 37,8%; respectiv importurile de 38,6% și
49,5%. Creșterea importurilor produselor europene în Moldova se datorează
creșterii consumului intern. Ca răspuns, creșterea exporturilor, din păcate,
este împiedicată de competitivitatea scăzută a întreprinderilor Republicii
Moldova și predominarea în exportul nostru al produselor alimentare și textile,
în domeniul cărora există un grad mare de protecționism în UE.
Barierele
impuse la export de către sistemul birocratic al statului sunt numeroase și
diferențiate. După părerea președintelui asociație Timpul Ion Mușuc, în
societate antreprenorul apare ca un dușman, prin urmare scade activitatea
antreprenorială, se înregistrează trecerea în umbră a comerțului, și multor
antreprenori le este frica pentru viitorul companiei lor, a comerțului, precum
și pentru toată țara. La 15 iulie a.c. asociația Timpula prezentat o cerere
Președintelui V. Voronin, în care comercianții îi propun Președintelui să se
exprime asupra tiraniei birocrației față de comerțul legal, crearea în cadrul
Parlamentului a unei comisii permanente pentru protecția comerțului,
modificarea Legii cu privire la Centrul pentru combaterea infracțiunilor
economice, în vederea aducerii ei în conformitate cu prevederile Constituției
Republicii Moldova și cu normele de drept internațional.
În luna iulie,
reprezentantul permanent a FMI - Edgardo Ruggiero a menționat, că Decizia
Comitetului de Directori a FMI privind deblocarea finanțării externe a statului
nostru nu poate avea loc până ce Moldova nu va înlătura restricțiile la export
și nu va reintroduce inspectarea înainte de expediere.
Zilele acestea
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a adoptat decizia cu privire la
Dezvoltarea economică a Moldovei: planuri și perspective, în care se recomandă
conducerii țării stimularea dezvoltării antreprenoriatului, anularea barierelor
la export, implementarea mai largă a tehnologiilor informaționale în
procedurile vamale, în administrarea fiscală, în serviciile financiare și
dezvoltarea rețelei comerciale standardizarea și metrologia,
marketingul,serviciile de transport și telecomunicații.
Deci suntem
îndemnați de a întreprinde acțiuni practice și de a promova exportul. Aceasta
se referă la utilizare mai activă a avantajelor aderării Moldovei la OMC, la
Pactul de stabilitate pentru Europa Centrală și de Est și Acordul de Parteneriat
și Cooperare cu UE precum și înlăturarea barierelor comerciale oficiale și
neoficiale din interiorul statului.
Cât privește
deciziile Guvernului privind excluderea barierelor la export, (precum și de
legi, strategii, programe), dar care trebuiesc implementate și nu clonate de
mai multe ori.
|