Sectiunea V – aprilie 2003 

Doi ani mai târziu...
Anatol Gudîm

La 19 aprilie 2001 Parlamentul şi-a exprimat încrederea faţă de programul activităţii Guvernului, iar Preşedintele, prin decretul său, a întărit nominal componenţa acestui Guvern constituit din 17 membrii. Prim Ministrul la rândul său, a anunţat despre intenţia de a realiza planul de măsuri urgente Fulger pentru primele 100 de zile ...  

S-au scurs doi ani. Şi Guvernul, anticipând evenimentele, deja la 3 martie a primit Hotărârea „Despre realizarea Programului de activitate „Renaşterea economiei – renaşterea ţării”, rezultatele dezvoltării social-economice a ţării în anul 2002, măsurile şi sarcinile prioritare ce ţin de ridicarea eficienţei activităţii organelor de administrare publică”, în care „ ia în evidenţă, că în anii 2001-2002 în economie, în general, sunt asigurate rate înalte de creştere economică şi calitatea vieţii populaţiei s-a îmbunătăţit”. În continuare sunt prezentate datele despre creşterea PIB-ului, producţiei şi serviciilor, ratei scăzute a inflaţiei, mărirea salariilor şi pensiilor. În mod special, este evidenţiat că s-a reuşit „de evitat defaultul” şi este exprimată sincer recunoştinţa uneia dintre agenţii – Fitch Ratings – pentru ridicarea ratingului Moldovei în ceea ce priveşte obligaţiunile externe pe termen lung de la DD (riscul defaultului) până la B-, adică îmbunătăţindu-l puţin, însă, acesta fiind totuşi unul mai nefavorabil decât indicatorul, pe care îl înregistra Moldova în dificilul an 1998, în perioada crizei financiare (ruseşti) regionale. 

Şi în continuare: „în acelaşi timp, analiza situaţiei social-economice a constatat şi careva rezerve în activitatea organelor de administrare publică centrală şi locală, tergiversarea punerii în acţiune a unor hotărâri ale Programului de activitate al Guvernului. Însă la concret se vorbeşte numai despre încasările parţiale în buget de stat. 

S-a hotărât: „1) de a lua cunoştinţă cu mersul realizării Programului de activitate al Guvernului ... şi rezultatele obţinute în anul 2002, 2) de a aproba Planul de acţiuni asupra creşterii eficienţei activităţii organelor de administrare publică şi Planul de acţiuni asupra executării bugetului pentru anul 2003”.  Primul plan conţine 55 de puncte de măsuri  şi este alcătuit din propunerile ministerelor şi departamentelor. Al doilea, constituit din 42 de puncte, este produsul Ministerului de finanţe. Controlul – în fiecare trimestru, până pe data de 15 a lunii următoare. 

Printre punctele primordiale (termenul de îndeplinire – 31 martie) sunt indicate: „elaborarea Strategiei de reformare a sectorului public” şi „elaborarea versiunii finale a Strategiei de creştere economică şi reducere a sărăciei”. Termenul a trecut, controlul s-a efectuat, documentele sunt ... în lucru.

Această hotărâre, deloc ordinară după importanţa sa, este o reflectare perfectă a stilului de lucru a Guvernului: optimism în lipsa priorităţilor pe termen lung, atenţie asupra formei şi operativităţii reacţiei şi neatenţiei la evaluarea proceselor profunde ce au loc în economie şi sfera socială. 

Acţiunile administrative ale Guvernului, în mare parte populiste, au dat în anii 2001 şi 2002 un rezultat iluzoriu pozitiv, care s-a manifestat la suprafaţă prin creşterea PIB-ului şi creşterea cheltuielilor pentru necesităţile sociale, inclusiv pentru educaţie şi protecţia socială. Însă în economie, puţin câte puţin, cumulativ se acumulează trăsături periculoase. Ele se manifestă nu numai prin mărimea ameninţătoare a datoriei de stat – externe şi interne, dar şi prin lipsa acută de investiţii, creşterea nesemnificativă a numărului de noi locuri de muncă şi migrarea peste hotare în masă a celei mai active părţi ale populaţiei apte de muncă, dezechilibru dintre cererea internă şi ofertă (de aici şi creşterea importului), slăbirea rolului exportului în calitate de locomotivă a creşterii economice, deficitul în creştere al balanţei comerciale a ţării. 

De nu luat în consideraţie limitele existente ale creşterii economice ar fi nu numai că incorect, dar şi periculos pentru viitorul ţării. Desigur, şi Guvernul, şi populaţia se inspiră cu creşterea de 16% a PIB-ului din ultimii trei ani. Cu toate acestea, merită de accentuat, că volumul total al PIB-ului Moldovei în anul 2002, echivalent cu 22,04 mlrd. Lei (sau 1,62 mlrd. USD) este cu 19% (cu 1/5!) mai mic decât PIB-ul ţării din anul 1997 anterior crizei, iar exportul din 2002 constituit din 666 mil. USD – este cu 224 mil. USD sau cu o treime! – mai mic decât exportul aceluiaşi an 1997. În afară de aceasta, dacă de privit atent structura PIB-ului şi componentele creşterii acestuia, se observă că ponderea sectorului productiv (industria, agricultura) în această creştere este destul de modestă. Astfel, conform datelor Ministerului economiei, din 7,2% de creştere a PIB-ului în anul 2002, numai 1,6 puncte procentuale au fost atinse din contul creşterii valorii adăugate în industrie, iar în agricultură – 0,9 puncte procentuale faţă de 2,6 puncte procentuale din sfera serviciilor şi 2,1 puncte din impozite pe producţie şi import. După cum se vede, o schimbare principială a calităţii creşterii, cu părere de rău, n-a avut loc. Dar şi structura creşterii este imposibil de modificat în doi-trei ani – pentru aceasta sunt necesare reforme structurale şi o perioadă de timp mult mai mare. 

Între timp, Guvernul încă nu s-a determinat în principalul: cum de îmbunătăţit climatul antreprenorial şi investiţional? Cum de depăşit caracterul inert al aparatului de stat? Care ar trebui să fie acţiunile noastre practice în calitate de vecin apropiat al Uniunii Europene ce curând se va extinde până la graniţele noastră? 

Merită de recunoscut, că în anii 2001-2002, în virtutea unor condiţii cunoscute (necătând la presingul din partea FMI şi Banca Mondială), nu au adus schimbări constructive în politica economică. Au fost corectări în legislaţie,  iniţiativele pentru întărirea metodelor de gestionare de stat a producţiei, asistenţa socială a populaţiei – în pofida unor posibilităţi destul de limitate ale bugetului de stat. Însă, s-au stopat evident realizarea unor intenţii,  deosebit de importante, deşi complicate din punct de vedere politic, în domeniul reformelor structurale. Nu s-a reuşit cât de puţin de îmbunătăţit climatul antreprenorial, de depăşit distanţarea băncilor comerciale faţă de sectorul real şi de redus economia tenebră. Administrarea neiscusită a înrăutăţit relaţiile cu investitorii străini şi organizaţiile financiare internaţionale. 

Deoarece rezervele simple ale creşterii economice în ţară sunt epuizate (şi aceasta a recunoscut Preşedintele V. Voronin), sunt importante nu prognozele formale optimiste, dar priorităţile politicii economice indicate „în lege” şi acţiunile practice bine coordonate în vederea modernizării economiei moldoveneşti. 

Pentru aceasta sunt necesare voinţa politică, stabilitatea în ţară şi stabilitatea însăşi în Guvern. Cu părere de rău, în componenţa lui actuală a rămas partea cea mai mică dintre acei (7 din 17), care au fost chemaţi în Guvern cu doi ani în urmă. Într-un şir de ministere şi departamente, în aceste douăzeci şi patru de luni, conducătorii s-au schimbat de trei ori. Este oare Guvernul o echipă unită?